Macaroane cu ton, masline si sos de rosii


Pentru mine vara pastele sunt cea mai buna alegere si le prefer in orice combinatie. De obicei cumpar paste scurte, gen penne sau fusili, dar de aceasta data am folosit clasicele macaroane (care in copilarie erau o incantare pt mine fiindca erau lungi si le 'sorbeam') :)

Sosul e unul usor, iar in combinatia finala cu ton si lamaie e super gustos!

Am folosit (pt 2 portii):
  • macaroane (cam jumatate de pachet), 1 conserva de ton maruntit in suc propriu, 2 cepe, 3 catei de usturoi, 3 rosii, 150-200 g masline fara samburi, 2-3 linguri ketchup de casa, oregano, cimbru, busuioc verde, putin marar verde, sare, piper alb, ulei de masline, lamaie.
Am pus la fiert macaroanele intr-o oala cu multa apa si cu un praf de sare.

Intr-o tigaie am pus 3-4 linguri de ulei de masline si l-am lasat sa se incinga.

Am adaugat ceapa taiata julien si usturoiul taiat.

Peste ele am pus 2 linguri de apa, sucul de la 1/2 lamaie, cimbru, oregano, sare si piper.

Le-am lasat 5-6 minute pe foc mediu, apoi am adaugat ketchup-ul de casa si rosiile pasate cu blenderul.

Am amestecat de cateva ori si am lasat 10-15 minute la foc mic sa se evapore lichidul.

Am adaugat apoi maslinele taiate feliute (daca sunt mici merg si intregi), busuioc si marar verde tocate fin.

In 5-6 minute am oprit focul si am pus sosul deoparte.

Am scurs bine macaroanele, le-am asezat pe farfurie si am adaugat sos peste ele.

Am adaugat si cateva lingurite de ton maruntit, felii de lamaie si busuioc verde.

Le-am servit cu mare pofta ca intotdeauna cand vine vorba de paste :))


Va las cu aceasta reteta delicioasa si plec in mult asteptata vacanta la mare! Promit sa revin cu poze si impresii cat mai curand si sa va povestesc ce bunatati am testat la mare ... gatite evident de altii si nu de mine :)) Merit si eu o pauza de bucatareala si am sa profit de ea din plin!

Va pup si va doresc si voua zile frumoase, insorite si pline de inspiratie!!


Friganele dulci


Luna august e intotdeauna o luna de "leneveala", concedii, distractii ... tocmai de aceea si prezenta mea pe blog a fost mai redusa. De gatit, gatesc aproape zilnic pentru ca asa cum bine stiti suntem pofticiosi si pretentiosi la mancare (adica vrem mancare gatita mereu, nu fast food), dar am gatit chestii clasice in mare parte, ale caror retete sunt deja pe blog.

Probabil ca reteta pentru friganele dulci (pe care cred ca o stiti cu totii) este cam ultima din aceasta luna fiindca peste cateva zile plecam la mare, apoi la tara si tot asa pana pe 10 septembrie cand ne intoarcem 'in cuib' :)

Dar sa revenim la friganele, dulcele rapid si bun care intotdeauna ne aminteste de copilarie :)

Am folosit:
  • 6 felii de paine, 2 oua, putina coaja de lamaie, esenta de lamaie, zahar vanilat, zahar (cam 2-3 lingurite pentru fiecare felie de paine + 2 lingurite zahar pudra puse in amestecul de ou).
Eu am luat paine feliata asa ca treaba a mers repede :)

Am batut ouale cu zaharul pudra, zaharul vanilat, esenta si coaja de lamaie.

Am incins bine uleiul intr-o tigaie.

Am trecut feliile de paine prin amestecul de ou apoi le-am pus la prajit. Am intors pe ambele parti pana s-a rumenit fiecare felie uniform.

Am scos friganelele pe un servet absorbant. Am pus imediat pe ele zahar pe ambele parti.

Le-am servit cu mare pofta :) Merg la fix cu o ceasca de lapte sau o ciocolata calda :)

Enjoy!!

Julia Child

By http://retetegg.blogspot.ro/

Google o omagiaza astazi pe celebra Julia Child, un bucatar profesionist american, autor si vedeta de televiziune.

Probabil ca foarte multi au auzit despre ea sau au ajuns sa o cunoasca  prin intermediul filmului "Julie and Julia", un film pe care l-am vazut deja de 2 ori si de care nu m-as satura niciodata, avand in vedere interpretarea exceptionala a celebrei Meryl Streep.

Daca nu ati reusit sa-l vedeti pana acum intrati aici - http://www.imdb.com/title/tt1135503/ pentru mai multe detalii despre film.

Cat despre Julia Child, Wikipedia ne spune asa:

"Julia Child, nascuta la 15 august 1912, Pasadena, California – d. 13 august 2004, Montecito, California) a fost un bucătar profesionist american, autor și vedetă de televiziune. 

Este probabil cel mai cunoscută pentru că a prezentat bucătăria franceză publicului american prin cartea sa de gătit Mastering the Art of French Cooking (debut) și prin câteva programe de televiziune, cel mai notabil fiind The French Chef, care a avut premiera în 1963 la WGBH-TV.

În 1996, TV Guide a clasificat-o ca fiind pe locul 46 din lista celor mai bune 50 de vedete TV din toate timpurile."



Retete cu varza


Varza este un ingredient de baza pentru multe mancaruri romanesti, savuroase si apreciate probabil de noi toti. Este ideala fiindca se consuma atat cruda cat si murata, ceea ce ne permite sa o folosim de la salate pana la sarmalute.

Eu ador varza cruda, dar parca si mai tare ador varza murata ... chiar si negatita o consum uneori :))

Desi probabil stiti cu totii retete diverse cu varza, vreau sa va mai ofer si eu cateva idei!


Retete cu varza


Si la final o poza care m-a amuzat foarte tare...si are legatura cu ..varza :))

Porumb copt


Intotdeauna vara mi-a adus numai bucurii. In afara de soare, caldura, mareeee, nisip, balaceala si distractie, vara mi-a adus mereu si o mare varietate de bunatati specifice, care mai de care mai gustoase. Fructe si legume proaspete de tot felul, nelipsitii pepeni si porumbul delicios, fiert sau copt :)

Astazi tocmai despre porumb este vorba, caci nu am mai rezistat tentatiei si am testat porumb copt in cuptorul aragazului. De obicei fac doar porumb fiert si astept sa ajung pe la tara ca sa-l savurez pe cel copt pe jar. Dar, fiindca ajungem rar la tara si pana ne ducem noi trece si sezonul porumbului bun de copt, am zis sa incerc sa-l fac la cuptor (la 0,50 bani un porumb nu aveam mare lucru de pierdut) :))

A iesit foarte bun, nu cu aceeasi savoare de la jar, dar pentru un porumb pregatit in cuptor a iesit perfect :))

Am curatat porumbul de foi si de matase. Am facut si porumb fiert in aceeasi zi asa ca foile mi-au prins bine si le-am folosit sa acopar porumbul la fiert.

L-am pus in tava de la aragaz pe folie de aluminiu, l-am uns bine cu unt si apoi un praf de sare.

L-am lasat la foc mic spre mediu si l-am intors din cand in cand ca sa se coaca uniform.

Am servit porumbul copt cu unt si sare.

Merita din plin sa-l incercati daca locuiti la bloc, nu aveti un loc unde sa mergeti la gratar si va e pofta :) 

Enjoy the summer!

Compot de pere


Pana acum, la mine, anul asta a fost unul al compoturilor. Intotdeauna am adorat compoturile cam din orice fructe si niciodata nu ma gandeam ca e mai simplu sa le fac eu decat sa dau o multime de bani pe unele pline de e-uri :)

E adevarat ca si fructele, zaharul, borcanele costa destul, dar nu se compara calitatea. In plus eu sunt o persoana destul de practica si refolosesc borcanele in care au fost conservate alte produse, le spal foarte bine, inlocuiesc in general capacele fiindca unele mai ruginesc in timp, cumpar fructe in plin sezon cand mai scade pretul, intotdeauna din piata ca sa am macar impresia ca sunt 100 % bio :))

La compotul de pere in schimb am folosit fructe chiar mega bio, culese de mine si iubitul meu din gradina de la tara. Am si dovezi in poze, ca sa nu aud ca ma acuzati :))

Avem un par care face niste mega pere, aromate si buuune! Initial am luat perele in intentia sa le mananc ca atare fiindca sunt super bune, dar cand am vazut ca nu fac fata sa mananc o sacosa de pere m-am gandit sa le valorific. Am facut intai cheesecake cu pere, apoi compot.

E facut pe acelasi principiu ca cel de caise, rapid si usor.

Am folosit:
  • pere (nu foarte coapte, adica nu foarte moi), zahar (2 linguri de zahar pt fiecare borcan de 400 g si 4 linguri de zahar pentru fiecare borcan de 800 g), cate o lingurita de zahar vanilat la fiecare borcan, apa, borcane, capace, 1-2 cratite mai mari, prosoape (eventual mai vechi dar curate).
 Am spalat perele, le-am curatat cotorul si le-am taiat bucati (nici mari, nici mici).

Le-am asezat in borcanele curate si uscate.

Am adaugat zaharul, z. vanilat, apoi apa pana aproape de capac.

Am infiletat si am strans bine capacele.

In cratite mai mari am pus prosoape curate pe fund si margini, apoi am pus borcanele (nu chiar lipite intre ele ci cu putin spatiu).

Am adaugat apa cat sa acopere borcanele 3/4.

Am pus la foc mic spre mediu. Din momentul in care apa a inceput sa clocoteasca am lasat 25 de minute.

Am oprit apoi focul si am lasat borcanele in apa inca o ora.

Le-am scos apoi, le-am sters bine si le-am pus cu capacele in jos o ora.

Le-am asezat apoi cu capacul in sus intr-o patura pana a doua zi. Le-am depozitat in camara (sau daca aveti beci si mai bine).

Dupa vreo 2 zile nu m-am abtinut si am desfacut un borcan mic sa gust compotul :)) Super extra delicios, dulce si aromat. Merita din plin sa-l incercati!!!

E bine sa valorificati orice fel de fructe, mai ales daca sunt de la tara. Chiar si daca faceti cate 2-3 borcane de compot, decat sa le cumparati apoi din magazin, mai bine sa le aveti in camara :)

Urmeaza sa fac si compot de prune, tot dupa aceeasi reteta :)


Alte idei de compot pt voi:

Cheesecake cu pere


Pentru mine, mai ales vara, desertul preferat la diverse ocazii este cheesecake-ul...pregatit la rece, rapid, gustos, racoritor.

In ultima perioada l-am pregatit si in loc de tort la zile de nastere si l-am combinat cu diverse fructe si arome astfel incat sa fie ..de sezon :)

A venit randul unui cheesecake cu pere delicioase, culese chiar de noi din gradina de la tara. L-am pregatit pentru aniversarea noastra de 3 ani - http://retetegg.blogspot.ro/2012/07/3-ani-impreuna.html

Nu a iesit foarte aspectuos fiindca am facut o alegere proasta sa-i pun jeleu deasupra, jeleul s-a facut prea repede gelatinos si mi-a distrus complet aspectul prajiturii, insa gustul a ramas fantastic de bun...asa ca merita sa-l incercati (dar sa nu mai puneti jeleu ca sa nu aveti surprize :))).

Am folosit:
  • 1 pachet de piscoturi (pachet mic, nu dublu), 700 g branza dulce, 1 pachet zahar pudra, 1 cutie mica de frisca Hulala, 1 pachet (250 g) margarina, esenta de vanilie, zahar vanilat, 1-2 pere, jeleu - optional.
Am folosit o tava pt chec pe care am tapetat-o cu folie de plastic.

Am pus piscoturile in 2 straturi si am adaugat peste ele uniform margarina topita.

Am pus tava la frigider pentru 1-2 ore.

Apoi am pregatit crema de branza. Intr-un bol am batut bine frisca, am adaugat branza, zaharul pudra si cel vanilat, esenta.

Crema omogena am adaugat-o peste piscoturile din tava si am pus din nou la rece 2-3 ore.

Cu ajutorul foliei am scos prajitura din tava, am nivelat marginile si suprafata cu un cutit umezit si apoi am pus felii de pere deasupra.

Eu am pus si jeleu (din acela la plic care se dizolva in apa), dar fiindca prajitura a fost rece s-a coagulat imediat si nu s-a intins uniform peste fructe. Va recomand mai bine sa renuntati la jeleu :)

Am servit prajitura rece, rece de la frigider :)


Enjoy the summer!

PS. Zilele astea va prezint si reteta de compot de pere, delicios! Stati pe aproape!

Retete cu mazare/ fasole

By http://retetegg.blogspot.ro/

Astazi am pentru voi retete cu mazare si fasole. La noi in casa eu sunt cea care consuma cel mai des mazare sau fasole, ceilalti mai rar:)

Mie imi plac in egala masura si mazarea si fasolea, iar pe viitor intentionez sa incerc si linte (n-am mancat pana acum).

Mai jos aveti o lista cu bunatatile pe care le-am pregatit eu de-a lungul timpului cu fasole si mazare.

Retete cu mazare/ fasole

Sirop de visine/ capsuni


Noua ne plac sucurile, da chiar si alea pline de e-uri si nu prea putem sa renuntam la ele. Cred ca e adevarat ce se spune, creeaza dependenta :))

Iar soacra mea s-a gandit la o alternativa sa renuntam la ele si ne-a facut sirop natural din fructe (bio, din gradina), mai exact din visine si capsuni pana acum ... dar urmeaza si din alte fructe.

Este minunat acest sirop din 2 motive: ca e natural, facut la rece si ca ne-a ajutat sa renuntam (cel putin o perioada) la sucurile din comert. 

Se poate consuma cu apa plata sau cu apa minerala, cu gheata, cu felii de lamaie sau lime ...e excelent!

Am notat reteta si v-o ofer si voua:
  • 1 kg fructe (visine sau capsuni - dar nu amestecate), 2 kg zahar, 1.5 l apa, 1 lingura de conservant, sucul de la 1 lamaie.
Fructele se spala bine (la visine le scoatem samburii) si se pun intr-un borcan mare sau intr-o oala.

Se adauga peste ele zaharul, apa, conservantul si sucul de lamaie.

Se lasa 2 zile la loc racoros (daca le lasam la caldura fermenteaza si se acresc) si se amesteca in ele din cand in cand sa se topeasca bine zaharul.

In a treia zi se pun fructele intr-o sita si se separa siropul.

Siropul obtinut se pune in sticle, se inchid sticlele ermetic cu capac si se depoziteaza in camara sau beci.

Fructele se pot pune in diverse deserturi sau la visinata.

Merita din plin sa incercati acest sirop si cu zmeura, mure ...e super delicios si obtinem cu el un suc racoritor!

Liebster blog award

By http://retetegg.blogspot.ro/

Draga de Simona - Simona's world m-a pus la treaba cu o leapsa tare draguta. Va invit si pe voi s-o preluati. Multumesc Simona ca te-ai gandit la mine :) Si ii multumesc si lui Stefy pentru ca m-a provocat la aceasta leapsa de asemenea!

Leapsa zice cam asa:

1.   Post the Liebster Award image on your blog.
2.   Each person must post 11 things about themselves.
3.   Answer the question the tagger has set for you plus create 11 question for the people you've tagged to answer.
4.   Choose 11 people and link them in your post.
5.   Go to their page and tell them.

Punctul 2
11 lucruri despre mine....hmmm...sa vedem ... nu as vrea sa ma repet asa ca va invit sa cititi mai mult de 11 lucruri despre mine de la A la Z - aici: http://retetegg.blogspot.ro/2012/04/premiul-awesome-blog-content-to-z-about.html

Punctul 3
1.   Ce visai sa te faci cand erai mica?
"Doctorita" :)) Imi doream enorm sa stau la masa si sa scriu retete ...cam asta pricepeam eu pe atunci ca inseamna sa fii doctor :)) Am avut o perioada in care vroiam sa fiu vanzatoare :))

2.   Unde ti-ar placea sa pleci in vacanta (e vis, cheltuielile nu conteaza)?
Pai daca nu conteaza cheltuielile atunci sa fie Franta, Dubai, Egipt, New York, Maroc, Japonia ....

3.   Ce stil iti place cel mai mult? (sport, casual, elegant etc)
Imi plac toate, in functie de situatie incerc sa ma adaptez.

4.   Regreti parti din viata ta, anumite actiuni, decizii luate, ai schimba ceva?
E cam tarziu si inutil sa mai regret ceva ... am asa cateva dezamagiri ... dar ma concentrez pe prezent si viitor.

5.   Cine este persoana care te-a influentat cel mai mult?
Evident mama ... cel putin in plan profesional. Acum il am insa alaturi de mine pe iubitul meu, care ma sustine in tot ce fac ... in primul rand in treaba cu blogul.

6.   Ce faceti cu hainele pe care nu le mai purtati?
De obicei zac ani de zile prin sifoniere fiindca mi-e greu sa admit ca nu le mai port si le mai tin acolo (ca poate cine stie ...asa zic eu :))). Cand reusesc sa-mi fac timp si sa le sortez pe cele care nu-mi mai vin sau nu le mai port incerc sa le trimit la tara (ca pe acolo sunt multe familii care au nevoie de hainute si le primesc).

7.   Ca bloggerite cred ca toate ati participat la campanii de testare. Care a fost produsul cel mai impresionant pe care l-ati recomandat apoi cu caldura, l-ati recumparat etc.?
Am primit multe produse dragute de-a lungul timpului si le-as recomanda pe toate ... in general produsele de la Decorix, tigaia Fissler, branzica Miez de lapte ..etc

8.   La capitolul ingrijire, ce va preocupa cel mai mult (fata, par, corp, unghii etc.)?
Toate. Nu sunt obsedata de cosmetice, tratamente, saloane etc ... dar nu admit sa am unghiile neingrijite oricat de multe vase am de spalat sau cat de mult gatesc, nu-mi lipseste masca pt fata + crema (una buna, nu antirid ca-s tanara, dar buna ...fara parabeni...stiti voi;)), pt par folosesc de cativa ani numai gama Garnier care e excelenta ... corpul e mai lenes ...sper sa il conving sa alergam mai des si sa facem putin aerobic :))

9.   Ai anumite aspiratii, iti pui target in anumite actiuni?
Evident! Cu totii aspiram la mai mult si mai bine! Sunt foarte organizata in tot ce fac si-mi propun sa-i conving si pe cei din jur sa fie asa ... ei zic ca-s eu putin nebuna...dar e intotdeauna mai bine sa fii  organizat decat sa lasi totul pe ultimul moment fara sa stii spre ce te indrepti :)

10.    S-a intamplat sa va impresioneze un film in mod deosebit? (lacrimi, poate, dar si sa va faca sa schimbati ceva in viata voastra, sa aveti o epifanie moment de claritate)
Ei lacrimi au fost de pe vremea Titanicului cand a aparut prima data ... dar na mi-am mai schimbat gusturile de atunci si m-am reprofilat pe comedii :)). Am cateva filme preferate, dar nu mi-a schimbat nici unul viata pana acum ... ma regasesc tare mult in "Julie & Julia"

11.   Daca se intampla ceva si trebuie sa impachetati o singura valiza, mica, in graba, care sunt lucrurile care ar avea prioritate?
Pai daca e valiza as pune 2 -3 hainute, niste pantofi, telefonul, banii, cheile, incarcatorul, aparatul foto, un stick pe care imi tin poze ... acum depinde ce mai incape in valiza :))
 *Aceleasi intrebari le transmit si eu mai departe.

 Punctul 4 si 5
 Nu vreau sa am de ales intre 11 persoane cand am zeci de bloguri preferate si ii apreciez enorm pe cei din spatele lor ...va invit pe voi sa preluati aceasta leapsa daca va doriti si va permite timpul!

Reteta lunii iulie pe ReteteGG

By http://retetegg.blogspot.ro/

Am incheiat si sondajul pentru luna iulie.

Va multumesc pentru voturi si implicare, impreuna am reusit sa alegem si luna aceasta reteta preferata!

Asadar, pentru luna iulie 2012 rezultatele votului sunt urmatoarele:
 
Va astept in continuare pe blog sa va delectati cu bunatati si la vot luna urmatoare!
 
© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.