Se afișează postările cu eticheta rozmarin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rozmarin. Afișați toate postările

Cartofi umpluti cu ciuperci si pui



Am inceput anul cu una din retetele mele preferate, cartofi copti. Din copilarie mi-au placut cartofii copti mai mult decat cei prajiti sau fierti, iar treptat am inceput sa le adaug diverse toppinguri pentru un plus de savoare.

Pentru aceasta reteteta am folosit ingrediente de prin frigider si camara, pe care imi doream sa le trasform in ceva bun. Si chiar a iesit o combinatie foarte buna, pentru o cina simpla!

Portii: 2
Timp de preparare: 45 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 3 cartofi medii, 200 g ciuperci din conserva, 200 g piept de pui, 1 catel de usturoi, 2 castraveciori in otet, 1/2 lingurita rozmarin, 2 linguri ulei, sare, piper, patrunjel;
Cartofii se curata de coaja, se spala si se taie pe jumatate.

Se aseaza intr-o tava, se ung cu ulei si se condimenteaza cu sare si rozmarin.

Se pun in cuptor la 180 de grade timp de 30-35 min.

Pieptul de pui se fierbe sau se prepara pe gratar, apoi se taie in bucati mici. Se amesteca intr-un bol cu ciupercile taiate marunt, usturoiul feliat si castraveciorii taiati cubulete.

Se condimenteaza cu sare si piper si se amesteca bine. Optional se pot pune cateva lingurite de maioneza sau mustar.
 
Cartofii se scot din cuptor si se adauga peste fiecare toppingul de ciuperci si pui.
 
Se presara patrunjel tocat si se servesc cu putin sos de rosii sau ketchup.
 
Pofta buna!

Musaca de peste cu praz


Uneori nu doar eu vin cu idei in bucatarie, ci si sotul meu. Aceasta reteta de musaca cu peste si praz a fost ideea lui, dupa ce a vazut o emisiune la tv. El mi-a spus ingredientele si modul de preparare, iar eu am executat. Cica munca in echipa, bine, hai, fie! :))))

Mie imi place musacaua (in general cu porc sau vita) asa ca ideea de musaca mi-a placut din prima. Am fost cam sceptica la partea cu pestele, fiindca nu eram sigura de combinatia: cartofi-peste-praz. Desi eu am pregatit reteta, am fost extrem de surprinsa de rezultat: o musaca excelenta! Nu m-am asteptat sa imi placa atat de mult o reteta cu peste, mai ales una noua.

Portii: 4
Timp de preparare: 80 min
Dificultate: medie

Am folosit:
  • 800 g file de novac, 1 kg cartofi, 1 fir de praz, 150-200 g mazare, 250 g branza, 3-4 oua, 50 g unt, sare, piper alb, rozmarin.
Pentru ca treaba sa mearga cat mai repede alegeti un file de peste mai mare, cu oase cat mai putine. Eu am ales novac, dar la fel de bun este si codul, somonul, merluciul sau salaul.

Am curatat bine pestele de eventualele oscioase si l-am spalat. L-am sters bine de apa si l-am taiat cuburi. Se poate toca marunt, dar eu am vrut bucatatele mai mari in musaca.

Prazul se taie rondele, la fel si cartofii. 
 
Peste ouale batute se adauga branza maruntita si un praf de sare.

Intr-o tigaie incinsa se pune untul, peste care se adauga prazul si mazarea.

Se soteaza cateva minute, apoi se adauga pestele si se condimenteaza cu sare, piper si rozmarin. se lasa 4-5 minute, apoi se opreste focul si se acopera cu un capac.

Intr-o tava unsa cu unt se aseaza un strat de cartofi, apoi se adauga jumatate din compozitia de oua si branza.

Se pune amestecul de peste, praz si mazare din tigaie, inca un strat de cartofi si la final amestecul de ou cu branza.

Se aseaza tava in cuptorul preincalzit la 180 grade. Se lasa aprox 40 de minute. Puteti verifica usor cu o furculita daca s-au inmuiat cartofii si musacaua este gata.

Scoateti musacaua din cuptor si lasati-o 10-15 minute sa se raceasca, apoi portionati si serviti.

* Eu am folosit telemea de vaca, dar cred ca merge mai bine un tip de branza care se topeste usor: mozzarella, cascaval, gouda.

Pofta buna!

Strut cu vin si rozmarin, legume sote si salata de spanac


Ieri am pregatit cea de-a doua reteta cu strut, in cadrul campaniei BuzzGourmetdeStrut, organizata de BuzzStore si Gourmet de Strut.

A fost randul cubuletelor fragede si gustoase de gulas de strut, asa ca mi-am strans familia la masa si i-am servit din portia generoasa primita. Am vrut sa fac o reteta simpla in care sa pun doar ingrediente pe placul lor.

Au iesit 4 portii savuroase de strut cu vin si rozmarin, pe care le-am garnisit cu legume sotate si o salata de spanac.

Trebuie neaparat sa incercati si voi carnita de strut, mai ales gulasul. Frageda, slaba si plina de substante nutritive, carnea de strut este perfecta pentru cei care doresc o alternativa sanatoasa si saraca in grasimi pentru carnea de vita. Cu o medie de 30 grame de proteine per portie si mai putin de 3 grame de grasimi, carnea de strut are o aroma bogata, similara cu cea a carnii de vanat. Cu un continut scazut de colesterol, sodiu si grasimi, carnea de strut este foarte populara in randurile celor care isi doresc o carne aromata, cu aport ridicat de proteine, care este in acelasi timp si sanatoasa. O puteti comanda de pe site-ul Gourmet de strut --> https://www.struti.ro/goulash-2

Portii: 4
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 750 g gulas de strut, 100 ml vin rosu, 100 ml apa, 1/2 lingurita rozmarin, 1/4 lingurita oregano, 1/4 lingurita boia dulce, sare, piper, 4 catei de usturoi, 250 ml piure de rosii fin, 2-3 fire marar, 2 lingurite ulei;
Carnea de strut se spala bine si se tine 10 min in apa rece. Se scurge bine si se sterge usor cu un servet.

In wok se pun 2 lingurite de ulei si se lasa pana se incinge. Se pun bucatile de carne de strut si se soteaza cateva minute.

Se adauga vinul, apa si usturoiul. Se lasa pe foc mediu pana cand se evapora excesul de lichid.

Apoi se adauga rozmarinul, boiaua, oregano si dupa gust sare si piper. Se pune piure-ul de rosii si se mai lasa cateva minute pana obtinem un sos cremos.

Dupa ce oprim focul adaugam mararul tocat.

Pentru legumele sotate alegeti legumele voastre preferate si sotati-le cateva minute in tigaie cu putin ulei de masline si sare de mare. Eu am avut morcovi, dovlecei, ceapa rosie, ardei rosu si galben, broccoli.

Am facut si o salata cu spanac proaspat si crocant, cateva ridichi, sare, ulei de masline si zeama de lamaie.

Am servit alaturi de sotul meu, mama mea si nepotelul meu. Cu totii au fost curiosi sa testeze carnea de strut si farfuriile au ramas rapid goale.

Urmeaza sa gatesc si a treia reteta cu steak de strut, in weekend. Nasii vin in vizita si vreau sa ii impresionez cu ceva nemaipomenit de bun. Astept sugestii pentru o reteta gustoasa, dar intre timp ma gandesc cu ce ingrediente sa marinez carnita :)

Pofta buna si spor la bucatarit!
© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.