Cheesecake cu ciocolata si capsuni


Acest cheesecake delicios, cu ciocolata cremoasa si capsuni proaspete, l-am pregatit pentru sora mea. Astazi este ziua ei, insa am sarbatorit weekendul trecut, fix de Valentine's day :P

La multi ani, draga mea! Sa fii sanatoasa si sa iti indeplinesti toate visurile!

Cheesecake-ul a fost unul fara coacere (preferatul meu!), cu multa ciocolata, branza fina si cremoasa, iar decorul din capsuni proaspete si aromate. Este cea mai buna idee cand va doriti un tort usor, iar timpul nu va permite sa experimentati ceva sofisticat.

Portii: 10 
Timp de preparare: 40 min
Timp de racire: 180 min
Dificultate:
usor

Am folosit:
  • Blat: 350 g chocolate chip cookies, 200 g unt gras;
  • Crema: 700 g branza dulce cremoasa, 400 ml frisca lichida, coaja de la 1/2 lamaie, 70 g zahar pudra vanilat, 2 plicuri zahar vanilat, 100 g ciocolata cu lapte;
  • Decor: 200 g ciocolata cu lapte, 150 ml frisca lichida, 1 plic zahar vanilat, capsuni proaspete.
Pentru blat maruntim biscuitii in robot. Topim untul si il punem peste biscuiti, apoi amestecam pana ce biscuitii absorb tot untul.

Tapetam o tava cu folie alimentara. Punem amestecul de biscuiti si unt si nivelam cu o lingura.

Punem la frigider 1 ora.

Intre timp pregatim crema. Frisca o mixam bine cu zaharul vanilat, apoi o adaugam peste branza dulce. Punem coaja de lamaie, zaharul pudra vanilat si amestecam cu o spatula pana se omogenizeaza.

Ciocolata o taiem in bucati mici. O punem peste crema de branza si mai amestecam de cateva ori. O lasam la frigider pana ce crusta de biscuiti s-a intarit.

Punem crema peste blat, nivelam din nou cu o spatula si lasam la frigider 2 ore.

Dupa ce scoatem prajitura din forma, pregatim crema ganache pentru decor.

Intr-un vas pe foc punem 150 ml frisca si cand incepe sa se incalzeasca adaugam ciocolata rupta in bucati si zaharul vanilat.

Amestecam cu un tel pana se topeste ciocolata si se omogenizeaza.

Punem cateva linguri de glazura calda (nu fierbinte) peste cheesecake si o lasam sa curga usor pe margini. Lasam apoi sa se raceasca bine crema si cand devine consistenta o intindem deasupra cheesecake-ului, peste primul strat de glazura.

Decoram cu jumatati de capsuni proaspete.

Transferam cheesecake-ul pe un platou si punem la frigider pana in momentul servirii. 
Pofta buna!

0 Response to "Cheesecake cu ciocolata si capsuni"

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentarii! Cele anonime si necivilizate nu sunt permise pe acest blog!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.