Piept de pui cu măsline şi lămâie







By http://retetegg.blogspot.com/

O reteta foarte rapida si extrem de gustoasa. Am intrat in bucatarie si am improvizat cu ce aveam pe acolo ... vazusem la tv cu ceva timp in urma cum gatise un bucatar pui cu lamaie si mi-a placut procedeul. Am adaugat si masline pentru o aroma si mai deosebita.

Va recomand sa-l incercati, merita din plin!

Am folosit:
  • 2 bucati maricele de piept de pui, masline (feliate, intregi ... eu le-am tocat marunt), 1 lamaie, sare, piper alb.

Carnea am condimentat-o cu sare si piper si am pus-o in tigaie (fara ulei). Am intors-o de cateva ori pe ambele parti apoi am adaugat maslinele.

Am lasat cateva minute pe fiecare parte a puiului, apoi am adaugat zeama de la jumatate de lamaie.

Am mai lasat 3 minute si apoi am oprit focul.

Am scos pieptul de pui pe o farfurie si am adaugat sosul de lamaie si masline peste. Am pus si verdeata tocata deasupra.

A fost delicios servit langa legumele gratinate, dar merge de minune si cu piure, legume mexicane sau ce va mai place voua.

Pofta buna!

Ficăţei de pui în vin cu usturoi şi legume gratinate







By http://retetegg.blogspot.com/

Ficateii ne scot mereu din incurcatura cand nu mai stim ce sa gatim. Aproape mereu am in congelator sau frigider ficatei, se pregatesc rapid si ii pot combina cu diverse garnituri ca sa nu ne plictisim de ei:)

Acum i-am pregatit putin altfel, in vin rosu si cu usturoi, verdeata ... mmm o bunatate!

Am folosit:
  • 500 gr ficatei de pui, 150 ml vin rosu, 6-7 catei de usturoi, ierburi de Provence, sare, piper, unt.
Ficateii i-am spalat si i-am lasat 15 minute in apa rece. I-am clatit din nou si i-am scurs bine.

Intr-o tigaie am topit putin unt.

Am adaugat ficateii si am lasat 5-6 minute miscand din cand in cand tigaia.

Am adaugat vinul, usturoiul si ierburile aromate.

Am lasat pe foc pana s-a evaporat vinul, am adaugat sare si piper si am oprit focul.

Am servit cu garnitura de legume la cuptor!

Legume gratinate








By http://retetegg.blogspot.com/

Din pacate am ramas in urma cu postarile, insa nu am avut prea mult timp, iar acum cand mi-am facut ceva timp, am o mica entorsa la mana dreapta si nu mi-e deloc usor sa manevrez laptopul doar cu mana stanga:(

Insa am restante cateva retete de zilele trecute si nu puteam sa nu le prezint, mai ales ca legumele gratinate le putem incerca oricand. Se fac usor si sunt ideale de servit fie simple, fie ca garnitura la diverse preparate.

Am folosit:
  • dovlecei, ardei kapia, morcovi, rosii, cascaval, frunze de busuioc, sare, piper alb, 2 linguri de ulei.

Am taiat dovlecelul in bucati (eu am avut unul mare si a fost nevoie sa-i scot semintele), ardeiul si morcovul rondele, rosiile felii rotunde de grosime medie.

Intr-un vas pentru cuptor uns cu ulei am pus legumele in straturi, respectiv, dovlecei, morcovi, ardei si deasupra rosii.

Am adaugat sare, piper si frunze de busuioc.

Am lasat la cuptor la foc mediu 45 de minute.

Am scos apoi tava, am adaugat cascaval ras deasupra legumelor si am mai pus la cuptor pentru inca 10 minute.

Le-am servit langa ficateii in vin cu usturoi si langa puiul cu lamaie si masline.

Pofta buna!

Salată de pui cu busuioc, crutoane şi sos de smântână









By http://retetegg.blogspot.com/

Stiu ca ieri v-am promis retetele de la cina romantica, insa mai am o super salata pe care am uitat sa v-o prezint si pe care imi doresc sa o incercati, e minunata!

Este tot o salata de vara, rapida si usoara, asa cum v-am obisnuit:)

Am folosit:
  • 1 piept de pui pregatit pe grill, crutoane, salata verde, rosii, ardei, frunze de busuioc, branza feta, masline, sare, verdeturi de Provence.

Am rupt salata bucati si am pus-o in farfurie. Am adaugat rosiile, puiul si ardeiul taiate, cuburi de branza feta, masline, frunze de busuioc taiate fin.

Am adaugat crutoanele si sosul de smantana (smantana amestecata cu un praf de sare si verdeturi de Provence).

Am decorat cu busuioc verde si am servit!

Romantic dinner












By http://retetegg.blogspot.com/

Inca de la inceput trebuie sa va spun ca nu o sa gasiti aici chiar acel tip de cina romantica la care probabil va asteptati. Asta pentru ca nu suntem mari amatori de inimioare agatate pe pereti si jucarii de plus cand vine vorba de romantism.

Cred ca suntem undeva la alt nivel, adica avem alte chestii pe care le consideram mult mai romantice :)

Am pregatit aceasta cina fara vreo ocazie anume, poate doar faptul ca nu am ajuns la mare anul asta si ne era dor sa aducem 'putina mare' in casa.

Oricum punctul central nu au fost doar decoratiile ci si felurile servite la cina in sine.

Pentru decoratii m-am oprit la lumanarele, scoici si paharele noastre cu stelute de mare:)

Nu am servit o masa prea incarcata, fiind cina ne-am gandit sa nu servim nu stiu cate feluri de mancare. Pentru desert am ales doar fursecuri si fructe, am servit vin rosu dulce.

Am pregatit pui cu masline in sos de lamaie si verdeata, ficatei in vin cu usturoi si ca garnitura pentru ele am pregatit legume gratinate.

Pentru ca iubitul meu e cel mai minunat om din lume, mi-a adus flori:)

A fost o seara pe care nu am planificat-o din timp, ci doar pe moment, insa totul a fost minunat. Atunci cand exista iubire, totul decurge frumos chiar si cu ceva nu prea sofisticat, pregatit acasa.

Ps: Retetele urmeaza zilele viitoare pe blog, va asigur ca sunt extra delicioase!


Salată cu pui şi cus-cus









By http://retetegg.blogspot.com/

De fapt este o salata putin mai elaborata, dar era destul de greu sa-i trec toate ingredientele in titlu:))

Ne-am gandit la o combinatie pe care nu am incercat-o pana acum si ne-am oprit la aceasta. Initial, reteta continea orez, dar noi am pus cus cus caci ne place mai mult. In orice varianta doriti sa o incercati este la fel de gustoasa si de usoara.

Am folosit:
  • 1 piept de pui pregatit pe grill, 50 gr cus cus fiert, 2-3 frunze salata verde, 1 rosie, 1/2 ardei kapia, 1/2 ceapa, 2 felii branza feta, 5-6 masline, busuioc verde, sucul de la o jumatate de lamaie, sare, ulei de masline.

Cantitatile si ingredientele pot ramane la alegerea fiecaruia. Eu am folosit cantitati pentru o farfurie maricica de salata, cat sa sature un pofticios infometat:)

Am rupt salata si am pus-o in farfurie. Am tocat marunt ardeiul si rosiile si le-am adaugat.

Am pus branza taiata cuburi, ceapa julien si maslinele pe margini.

In mijloc am pus cus cus-ul si bucatile de pui.

Am adaugat ulei, suc de lamaie, sare si am decorat cu busuioc verde.

Delicios si simplu de pregatit!

PS. Am gasit in piata busuioc verde, asa ca m-am aprovizionat. Fiindca am luat o crenguta mai mare de busuioc, am pus-o intr-un vas cu apa ca sa-mi reziste mai multe zile. Si am profitat sa fac mai multe retete delicioase cu aromatul busuioc:)

Ouă coapte în roşii












By http://retetegg.blogspot.com/

Pentru ca astazi e mare sarbatoare, urez si eu tuturor sarbatoritilor La multi ani! si va ofer o reteta mai speciala, pe care mi-am dorit mult sa o pregatesc.

De cand am facut acei cartofi copti cu ou in interior, m-am gandit si la rosii umplute, insa a trebuit ceva timp pana sa o pun in practica. Zilele astea i-a venit si ei randul si iata ce a iesit!

Am folosit:
  • 4 rosii mai tari si maricele, 100 gr muschi file afumat (sau ce va place voua), 100 gr branza, 4 oua, sare, oregano, verdeata.
Am taiat cate un capacel la fiecare rosie, am scobit interiorul si le-am sarat.

Le-am lasat 5 minute sa se scurga, apoi le-am umplut cu muschi file tocat marunt, cate un ou, oregano si branzica pe margine.

Le-am pus la cuptor pentru 25 de minute. In functie de cuptorul fiecaruia le lasati pana cand oul se coace.

Le-am decorat cu verdeata si le-am servit insotite de chiftelele de cartof si dovlecel.
© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.