Langosi





By http://retetegg.blogspot.com

Este prima data cand fac langosi. Am mancat la Bran niste langosi deliciosi si am vrut sa repet experienta si acasa.

Reteta de langosi e foarte usoara si se pot savura cu ce umpluturi vreti. Eu i-am facut exact asa cum am mancat la munte, cu mujdei, smantana, cascaval, bacon si ceapa rosie. 

Pentru a prepara langosi aveti nevoie de ingrediente simple, fiindca aluatul este unul clasic, de paine. 

In aceasta reteta cele mai importante sunt cantitatile corecte si timpul de dospire. Daca le respectati veti avea langosi pufosi, cu exterior rumen.

Pentru 6 langosi mari, cam cat tigaia de 20 cm aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 650 g faina, 400 ml lapte sau apa, 1/2 lingurita sare, 2 lingurite zahar, 7 g drojdie uscata, 500 ml ulei pt prajit si uns masa;
Intr-un bol am pus laptele cald (nu fierbinte) si am dizolvat in el zaharul. Am presarat drojdia si am lasat 5 min deoparte sa se activeze.

Apoi am pus faina cernuta si sarea. Am framantat un aluat moale si lipicios pe care l-am desprins de pe maini cu putin ulei.

L-am lasat la dospit 2 ore. Eu acopar bolul cu un prosop curat si il pun in cuptor sau in cuptorul cu microunde (fara sa il pornesc!). Este ferit de curentii de aer si creste foarte bine si repede.

Dupa cele 2 ore am pus aluatul pe masa de lucru unsa cu ulei, l-am modelat in 6 bucati aprox egale si le-am mai lasat 10-15 min sa se odihneasca.

In tigaia cu ulei incins am prajit pe rand langosii modelati cu mana. Se si observa cat de "priceputa" sunt la modelat aluatul cu mainile 🤣🤣 Poate voi aveti dexteritate mai buna, dar in orice caz chiar si imperfecti ca forma sunt deliciosi.

I-am scurs bine pe servetele de hartie. 

I-am servit cu smantana, mujdei, bacon, ceapa rosie si cascaval. Cantitatile dupa preferinta fiecaruia, iar copilul a mancat un langos simplu, cald. 🥰

Pofta buna! 

1 Response to "Langosi "

  1. Cristi says:

    super! fain!

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentarii! Cele anonime si necivilizate nu sunt permise pe acest blog!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.