Este o plantă mediteraneană, descoperită şi folosită pentru prima dată ca aliment pe actualul teritoriu al Italiei. Principiile active pe care le conţine au o puternică acţiune terapeutică asupra aparatului respirator, aparatului reno-urinar, sistemului endocrin şi celui imunitar. Este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor, atunci când este consumat sistematic ca aliment, putând deveni, la nevoie şi atunci când este dozat corespunzător, şi un remediu eficient într-o multitudine de boli cum ar fi indigestia, dispepsia, litiaza renală, anorexia, colicile intestinale. Uleiul obţinut din leuştean scade tensiunea şi stimulează diureza.

Ceaiul preparat din seminţe de leuştean linişteşte rapid durerile de stomac. Putem spune, pe bună dreptate, că leuşteanul este mai degrabă o plantă medicinală decât o simplă legătură de zarzavat.

Rădăcina leuşteanului este pivotantă şi de foarte mari dimensiuni, putând atinge lungimi de peste 1 metru. Tulpina este groasă, tubulară, înaltă de 2-3 metri. Frunzele sunt compuse, dublu sectate, cu marginea foliolelor dinţata. În plină vară, leuşteanul înfloreşte, dând naştere unor flori compuse în forma unor umbrele, de culoare galbenă, din care se vor forma seminţele.

Deşi provine din regiunile mai calde, leuşteanul s-a adaptat de minune în România. Nu este deloc o plantă pretenţioasă, rezistă atât la căldură excesivă, cât şi la îngheţ. Este o plantă perenă, iar atunci când este cultivată în gradină, trăieşte în medie 7-10 ani. Leuşteanul creşte pe soluri grele şi reci, spre deosebire de rudele sale care le preferă pe cele nisipoase şi calde. Frunzele de leuştean se pot recolta după nevoie, pe timpul verii, iar toamna se formează mănunchiuri care se usucă şi se pot păstra astfel tot timpul iernii, în saci de pânză sau în borcane. O metodă alternativă de păstrare o reprezintă presarea puternică a frunzelor verzi în borcane, peste care se adauga multă sare de bucătărie.